Psalmii 33
Română Sfânta Biblie · 22 verses
- 1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cîntarea de laudă.
- 2 Lăudaţi pe Domnul cu arfa, lăudaţi -L cu alăuta cu zece coarde.
- 3 Cîntaţi -I o cîntare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!
- 4 Căci Cuvîntul Domnului este adevărat, şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.
- 5 El iubeşte dreptatea şi neprihănirea; bunătatea Domnului umple pămîntul.
- 6 Cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui.
- 7 El îngrămădeşte apele mării într'un morman, şi pune adîncurile în cămări.
- 8 Tot pămîntul să se teamă de Domnul! Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!
- 9 Căci el zice, şi se face; porunceşte şi ce porunceşte ia fiinţă.
- 10 Domnul răstoarnă sfaturile Neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.
- 11 Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam.
- 12 Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! Ferice de poporul, pe care Şi -l alege El de moştenire!
- 13 Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fiii oamenilor.
- 14 Din locaşul locuinţei Lui, El priveşte pe toţi locuitorii pămîntului.
- 15 El le întocmeşte inima la toţi, şi ia aminte la toate faptele lor.
- 16 Nu mărimea oştirii scapă pe împărat, nu mărimea puterii izbăveşte pe viteaz;
- 17 calul nu poate da chezăşia biruinţei, şi toată vlaga lui nu dă izbăvirea.
- 18 Iată, ochiul Domnului priveşte peste ceice se tem de El, peste ceice nădăjduiesc în bunătatea Lui,
- 19 ca să le scape sufletul dela moarte, şi să -i ţină cu viaţă în mijlocul foametei.
- 20 Sufletul nostru nădăjduieşte în Domnul; El este Ajutorul şi Scutul nostru.
- 21 Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel Sfînt.
- 22 Doamne, fie îndurarea Ta peste noi, după cum o nădăjduim noi dela Tine!