Psalmii 135
Română Sfânta Biblie · 21 verses
- 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului, lăudaţi -L, robi ai Domnului,
- 2 cari staţi în Casa Domnului, în curţile Casei Dumnezeului nostru!
- 3 Lăudaţi pe Domnul, căci Domnul este bun; cîntaţi Numele Lui, căci este binevoitor.
- 4 Căci Domnul Şi -a ales pe Iacov, pe Israel, ca să fie al Lui.
- 5 Ştiu că Domnul este mare, şi că Domnul nostru este mai pe sus de toţi dumnezeii.
- 6 Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pămînt, în mări şi în toate adîncurile.
- 7 El ridică norii dela marginile pămîntului, dă naştere la fulgere şi ploaie, şi scoate vîntul din cămările lui.
- 8 El a lovit pe întîii născuţi ai Egiptului, dela oameni pînă la dobitoace.
- 9 A trimes semne şi minuni, în mijlocul tău, Egiptule: împotrivalui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui.
- 10 A lovit multe neamuri, şi a ucis împăraţi puternici:
- 11 pe Sihon, împăratul Amoriţilor, pe Og, împăratul Basanului, şi pe toţi împăraţii Canaanului;
- 12 şi le -a dat ţara de moştenire, de moştenire poporului Său Israel.
- 13 Doamne, Numele Tău rămîne pe vecie; Doamne, pomenirea Ta ţine din neam în neam,
- 14 căci Domnul va judeca pe poporul Său, şi va avea milă de robii Săi.
- 15 Idolii neamurilor sînt argint şi aur, lucrare făcută de mînile oamenilor.
- 16 Au gură, şi nu vorbesc, au ochi, şi nu văd,
- 17 au urechi, şi totuş n'aud, da, n'au suflare în gură.
- 18 Ca ei sînt cei ce -i fac, toţi cei ce se încred în ei.
- 19 Casa lui Israel, binecuvîntaţi pe Domnul! Casa lui Aaron, binecuvîntaţi pe Domnul!
- 20 Casa lui Levi, binecuvîntaţi pe Domnul! Cei ce vă temeţi de Domnul, binecuvîntaţi pe Domnul!
- 21 Domnul să fie binecuvîntat din Sion, El, care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!