Psalmii 106
Română Sfânta Biblie · 48 verses
- 1 Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci!
- 2 Cine va putea spune isprăvile măreţe ale Domnului? Cine va putea vesti toată lauda Lui?
- 3 Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!
- 4 Adu-Ţi aminte de mine, Doamne, în bunăvoinţa Ta pentru poporul Tău! Adu-Ţi aminte de mine, şi dă -i ajutorul Tău,
- 5 ca să văd fericirea aleşilor Tăi, să mă bucur de bucuria poporului Tău, şi să mă laud cu moştenirea Ta!
- 6 Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvîrşit nelegiuirea, am făcut rău.
- 7 Părinţii noştri în Egipt n'au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale, şi au fost neascultători la mare, la marea Roşie.
- 8 Dar El i -a scăpat, din pricina Numelui Lui, ca să-Şi arate puterea.
- 9 A mustrat marea Roşie, şi ea s'a uscat; şi i -a trecut prin adîncuri ca printr'un pustiu.
- 10 I -a scăpat din mîna celui ce -i ura, şi i -a izbăvit din mîna vrăjmaşului.
- 11 Apele au acoperit pe protivnicii lor. N'a rămas unul măcar din ei.
- 12 Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cîntat laudele Lui.
- 13 Dar au uitat curînd lucrările Lui, şi n'au aşteptat împlinirea planurilor Lui.
- 14 Ci i -a apucat pofta în pustie, şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate.
- 15 El le -a dat ce cereau; dar a trimes o molimă printre ei.
- 16 În tabără au fost geloşi pe Moise, şi pe Aaron, sfîntul Domnului.
- 17 Atunci s'a deschis pămîntul, şi a înghiţit pe Datan, şi s'a închis deasupra cetei lui Abiram.
- 18 Focul le -a aprins ceata, şi flacăra a mistuit pe cei răi.
- 19 Au făcut un viţel în Horeb. S'au închinat înaintea unui chip turnat,
- 20 şi au schimbat Slava lor, pe chipul unui bou, care mănîncă iarbă.
- 21 Au uitat pe Dumnezeu, Mîntuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,
- 22 minuni în ţara lui Ham, semne minunate la marea Roşie.
- 23 Şi El a vorbit să -i nimicească: dar Moise, alesul său, a stătut la mijloc înaintea Lui, ca să -L abată dela mînia Lui şi să -L oprească să -i nimicească.
- 24 Ei au nesocotit ţara desfătărilor; n'au crezut în Cuvîntul Domnului,
- 25 ci au cîrtit în corturile lor, şi n'au ascultat de glasul Lui.
- 26 Atunci El a ridicat mîna şi a jurat că -i va face să cadă în pustie,
- 27 că le va doborî sămînţa printre neamuri, şi -i va împrăştia în mijlocul ţărilor.
- 28 Ei s'au alipit de Baal-Peor, şi au mîncat vite jertfite morţilor.
- 29 Au mîniat astfel pe Domnul prin faptele lor, şi o urgie a izbucnit între ei.
- 30 Dar Fineas s'a sculat şi a făcut judecată, şi astfel urgia s'a oprit.
- 31 Lucrul acesta i -a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie.
- 32 Ei au mîniat pe Domnul la apele Meriba; şi Moise a fost pedepsit din pricina lor.
- 33 Căci s'au răzvrătit împotriva Duhului Lui, şi Moise a vorbit în chip uşuratic cu buzele.
- 34 Ei n'au nimicit popoarele, pe cari le poruncise Domnul să le nimicească.
- 35 Ci s-au amestecat cu neamurile, şi au învăţat faptele lor,
- 36 au slujit idolilor lor, cari au fost o cursă pentru ei.
- 37 Şi-au jertfit fiii şi fiicele la idoli,
- 38 au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi fiicelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.
- 39 S'au spurcat prin faptele lor, au desfrînat prin faptele lor.
- 40 Atunci Domnul S'a aprins de mînie împotriva poporului Său, şi a urît moştenirea Lui.
- 41 I -a dat în mînile neamurilor, cei ce îi urau au stăpînit peste ei,
- 42 vrăjmaşii lor i-au asuprit, şi au fost smeriţi supt puterea lor.
- 43 El de mai multe ori i -a izbăvit, dar ei s'au arătat neascultători în planurile lor, şi au ajuns nenorociţi prin nelegiuirea lor.
- 44 Dar El le -a văzut strîmtorarea, cînd le -a auzit strigătele.
- 45 Şi -a adus aminte de legămîntul Său, şi a avut milă de ei, după bunătatea Lui cea mare:
- 46 a stîrnit pentru ei mila tuturor celor ce i ţineau prinşi de război.
- 47 Scapă-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi strînge-ne din mijlocul neamurilor, ca să lăudăm Numele Tău cel sfînt, şi să ne fălim cu lauda Ta!
- 48 Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, din vecincie în vecinicie! Şi tot poporul să zică: ,,Amin! Lăudaţi pe Domnul!``