Exodul 19
  • 1 În luna a treia după ieşirea lor din ţara Egiptului, copiii lui Israel au ajuns în ziua aceea în pustia Sinai.
  • 2 Dupăce au plecat de la Refidim, au ajuns în pustia Sinai, şi au tăbărît în pustie. Israel a tăbărît acolo, în faţa muntelui.
  • 3 Moise s'a suit la Dumnezeu. Si Domnul l -a chemat de pe munte, zicînd: ,,Aşa să vorbeşti casei lui Iacov, şi să spui copiilor lui Israel:
  • 4 ,,Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v'am purtat pe aripi de vultur şi v'am adus aici la Mine.
  • 5 Acum, dacă veţi asculta glasul meu, şi dacă veţi păzi legămîntul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pămîntul este al Meu;
  • 6 Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfînt. Acestea sînt cuvintele pe cari le vei spune copiilor lui Israel.``
  • 7 Moise a venit de a chemat pe bătrînii poporului, şi le -a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul.
  • 8 Tot poporul a răspuns: ,,Vom face tot ce a zis Domnul!`` Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
  • 9 Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Iată, voi veni la tine într-un nor gros, pentruca să audă poporul cînd îţi voi vorbi, şi să aibă totdeauna încredere în tine.`` Moise a spus Domnului cuvintele poporului.
  • 10 Şi Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la popor, sfinţeşte -i azi şi mîne, şi pune -i să-şi spele hainele.
  • 11 Să fie gata pentru a treia zi; căci a treia zi Domnul Se va pogorî, în faţa întregului popor, pe muntele Sinai.
  • 12 Să hotărăşti poporului anumite margini dejurîmprejur, şi să spui: ,Să nu cumva să vă suiţi pe munte sau să vă atingeţi de poalele lui. Oricine se va atinge de munte, va fi pedepsit cu moartea.
  • 13 Nici o mînă să nu se atingă de el; ci pe oricine se va atinge, să -l omoare cu pietre, sau să -l străpungă cu săgeţi: dobitoc sau om, nu va trăi.` Cînd va suna trîmbiţa, ei vor înainta spre munte.``
  • 14 Moise s'a pogorît de pe munte la popor: a sfinţit poporul, şi ei şi-au spălat hainele.
  • 15 Şi a zis poporului: ,,Fiţi gata în trei zile; să nu vă apropiaţi de vreo femeie.``
  • 16 A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.
  • 17 Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui.
  • 18 Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.
  • 19 Trîmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea, şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.
  • 20 Domnul S'a pogorît pe muntele Sinai, şi anume pe vîrful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vîrful muntelui. Şi Moise s'a suit sus.
  • 21 Domnul a zis lui Moise: ,,Pogoară-te şi porunceşte poporului cu totdinadinsul să nu dea busna spre Domnul, ca să se uite, pentru ca nu cumva să piară un mare număr dintre ei.
  • 22 Preoţii, cari se apropie de Domnul, să se sfinţească şi ei, ca nu cumva să -i lovească Domnul cu moartea.``
  • 23 Moise a zis Domnului: ,,Poporul nu va putea să se suie pe muntele Sinai, căci ne-ai oprit cu tot dinadinsul, zicînd: ,Hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte -l.``
  • 24 Domnul i -a zis: ,,Du-te, pogoară-te, şi suie-te apoi iarăş cu Aaron; dar preoţii şi poporul să nu dea busna să se suie la Domnul, ca nu cumva să -i lovească cu moartea.``
  • 25 Moise s'a pogorît la popor, şi i -a spus aceste lucruri.